Despre educatie si creativitate

Despre ”Zona de Confort”

Ce inseamna ”zona de confort”? E simplu: e ceea ce putem controla, e ceea ce e previzibil, familiar, e ”locul” in care ne simtim in siguranta sau, cu alte cuvinte, ”confortabil”.

Traian, cafegiul nostru care se afla acum in Olanda – Tilburg, la un master de psihologie organizationala, avea o mare problema cu zona asta de confort: cauta permanent experiente de natura sa ii provoace granitele si ii indemna si pe cei din jur sa faca la fel. Asa ca mi s-a parut firesc sa ii cer lui o definitie, sa il intreb ce inseamna pentru el ”comfort zone”.

Iata ce mi-a raspuns:”este un spatiu real sau imaginat, creat de fiecare dintre noi, prin care ne mentinem dorintele, sperantele si anxietatile la un nivel pe care il putem controla si care corespunde senzatiei de echilibru catre care tindem constant; in final nu este decat un mecanism puternic defensiv bazat pe frica de schimbare”.

Am intalnit multi oameni care se straduiau sa ramana in zona de confort. La traininguri, am cunoscut participanti care nu cautau neaparat sa inteleaga, sa invete sau sa dobandeasca un instrument in plus de actiune (si pe care ulterior sa il customizeze/ individualizeze), ci mai degraba o reteta general aplicabila, un model gata validat, care ar fi garantat succesul.

Am intalnit oameni nemultumiti de joburile actuale, care se plangeau cat era ziua de lunga de nenorocul lor de a fi nimerit in asa o organizatie, cu un asa sef, cu o asa fisa de post… dar care nu faceau nici macar un pas ca sa schimbe asta.

Am intalnit oameni care se complaceau in afirmatii de genul: ”nu pot face asta” (nu ca ar fi incercat!); sau: ”poate ca as putea face asta, dar nu in mediul asta”; sau: ”de ce as face-o? nu merita, la ce bun?” (Multumesc, Eduard, ca mi-ai reamintit ca toate astea poarta un nume: convingeri limitative).

Am fost eu insami victima comfort-zone-ului: acum o saptamana, m-am dus la un eveniment de networking, unde as fi putut cunoaste oameni noi… si unde ce credeti ca am facut? Am stat in banca mea, cu prietenii mei. Ne-am simtit bine, am ras, ne-am fost suficienti unii altora si, pe scurt, am esuat in a ii cunoaste pe ceilalti, aflati doar la un pas si un ”salut!” distanta.

In seara asta, insa, am fost la un workshop de ”Business Networking”, unde Filipe Carrera m-a convins ca e ok sa imi depasesc zona de confort, sa ma prezint ”curajos” celor din jur si sa vad ce au si ei sa imi spuna. Si unii dintre ei mi-au spus ca vor sa colaboram. Asadar… ce parere aveti? Merita sa iesim din ”comfort zone”?

When I grow up

“Cand ma fac mare vreau sa lucrez in HR…” – asa incepe clipul de promovare a HR.com

In 2 minute sunt descrise (aproape) toate functiile pe care le intalnim in domeniul resurselor umane. Enjoy!

Roluri si aspiratii

Una dintre cele mai delicate subiecte pentru oamenii de HR, cel putin din punctul meu de vedere, este accesul formal la deciziile strategice ale companiei. Si spun formal pentru ca exista de multe ori consultarile informale intre CEO si HR in spatele usilor inchise in care cel din urma poate influenta deciziile majore care urmeaza sa fie luate in board.

Putinele intalniri la care am participat in care s-a discutat strategia pe termen mediu si lung a companiei la care lucram, au avut un singur lucru in comun. Prezentarea HR-ului era lasata la urma, in ultimele minute ale sedintei, dupa ce majoritatea opiniilor celorlalti manageri setasera o directie. Asa ca este normal sa apara omenii de HR si sa intrebe: Care este rolul nostru in companie? Este unul strategic sau ne limitam la cel administrativ?

Un studiu efectuat in peste 300 de companii din Marea Britanie in randul managementului superior, mentiona 3 niveluri in care HR-ul poate fi incadrat:

-   nivelul de baza – partea administrativa (payroll, evidenta angajatiilor)
-   nivelul “unelte” – sisteme de incentivare, dezvoltarea personalului, motivare
-   nivelul strategic – implicarea in deciziile strategice ale companiei

Cam asa vede CEO-ul rolul “departamentului de personal”. In majoritatea cazurilor specialistii de HR au acces pana la nivelul doi. Stau si ma gandesc daca lupta pe care o ducem ca oameni de HR sa avem mai multa influenta in privinta punctelor strategice ne face bine sau nu.

Acelasi studiu amintit mai sus releva un alt detaliu interesant, faptul ca rolul HR-ului asa cum este el stiut in prezent s-ar putea sa se schimbe fundamental in urmatorii 10 ani. Prin urmare, incercand sa ajungem la un nou nivel, nu facem o eroare si neglijam chiar rolul traditional pe care il avem in companie si care ne-a si justificat existenta ca departament pana in prezent? Daca concluzia studiului este corecta, care sunt rolurile care ne vor asigura succesul in viitor ca specialisti de resurse umane?

Cred ca ar fi mai util sa ne gandim mai putin la strategia de business, asupra careia si asa avem o influenta minora, si sa ne concentram eforturile in gasirea unor noi moduri de motivare, comunicare, administrare, pe scurt dezvoltare a personalului. Se scrie foarte mult despre toate aceste subiecte, dar personal simt o inertie generala. Parca spunem acelasi lucru in 10 moduri diferite. Daca internetul si comunitatiile virtuale au stilmulat oamenii de marketing sa devina cu adevarat inovativi, ce ne va stimula pe noi? Oricum va fi, tind sa fiu de acord cu faptul ca rolul pe care il vom juca in companiile generatiei viitoare va fi mult schimbat.

Coffee Break :)

Coffee break cu Benjamin Zander! Enjoy!

ORCE

Cu ceva ani in urma, cand invatam eu ce si cum e cu recrutarea asta, am dat peste un acronim care mi-a placut mult. Pe acronim il cheama ORCE si isi propunea el sa spuna urmatoarele: Observe, Record, Classify, Evaluate. Cu alte cuvinte, ORCE va indeamna sa nu va repeziti sa judecati, ci sa deschideti larg ochii, pe urma sa fiti numai urechi (ha! ia sa vad cum va iese asta! :) ), ca sa vedeti si sa ascultati bine, sa retineti ce e de retinut si, in cele din urma, sa va avantati sa operati cu clasificari si sa emiteti  judecati (de valoare, ca despre astea e vorba).

Eyes and Ears

Suna complicat? Posibil. Desi ORCE este mai degraba o regula de bun simt. Dar noi, oameni trecuti prin viata ce suntem, ne simtim de multe ori tentati sa sarim peste primii trei pasi si sa ne repezim direct la al patrulea: sa emitem judecata/ evaluarea si gata, sa rezolvam problema. Pentru ca, asa cum zice eroina din ”The Ugly Truth”, film vizionat aseara,”there are no problems, there are only solutions”. :) Hmm? Ce  spuneti de asta?

Sa aveti o saptamana excelenta!

Cafeaua de Joi

M-am trezit de dimineaţă cu gândul că asta e zi de scris articol. Azi e joi. Şi joi e ziua mea. Şi joi mai e ceva: zi de băut cafea. Cafeaua aia de care pomeneam mai demult: tare, fără zahăr, puţin lapte, pasiune. Intre timp, mi-am schimbat preferinţele şi a rezultat o cafea fără lapte. Eu nu beau cafea, de obicei, dar îmi place la nebunie. Gustul, mirosul, culoarea. Nu beau pentru că aş pierde plăcerea şi bucuria unei cafele rare. Ştiţi cum e să bei cafea din cînd în când? E minunat!

Am asociat, mult timp, cafeaua cu scrisul. Apoi am început să beau cafea fără să scriu şi să scriu fără să beau cafea. Şi am băut cafea în alte zile decât cele de joi. Nu mai era la fel. Oricât de călătoare sunt şi de mereu în altă parte, cu gândul sau fizic, mi-a plăcut, de la început, asocierea dintre cele 2. Am dat, acestei uniuni a cafelei cu ziua de joi şi scrisul un farmec aparte. Pe lângă asta, mie îmi aducea un echilibru. Ceva cu totul şi cu totul personal. Şi azi am simţit, pentru o clipă, că am pierdut acel farmec. De ce? Pentru că nu am mai scris, pentru că n-am mai băut nici cafea sau am băut haotic şi degeaba, fără niciun rezultat, pentru că ziua de joi nu mai era ca înainte. Un amestec de agitaţie, nelinişte, ajutorul cristinicăi la brainstorming pe idei de scris articol, idei neduse până la capăt,  noaptea precedentă nedormită în linişte şi pace. Aşa arăta ziua de joi. Dar peste toate astea, eu beam cafea. Ar trebui să scriu cu litere mari. Cafea. Nu scriu. E bine-aşa.

Nu m-am întrebat nicio clipă de ce acord atâta importanţă cafelei. Şi nici “importanţă” nu e un cuvant potrivit. E ceva magic. Pe care eu i l-am atribuit.

Citesc în dicţionar: “sămânţă a arborelui de cafea, băutură preparată din cafea” şi etc. Pentru mine, cafeaua are un înteles aparte. Poate pentru ca beau rar şi efectul e mai evident atunci când beau. Dar nu mă ajută cu nimic să caut explicaţii sau să mă întreb de ce. E cafeaua mea şi ziua mea de joi şi farmecul meu. Şi atât.

Cum e cafeaua ta, azi?

Decalog la Serviciu

Pe blogul maibun.ro - de pe care aflam tot felul de lucruri care ne indeamna si invata sa fim mai buni – am gasit un post despre cele 10 Porunci la Serviciu.  Ingenios facut, bun de tinut minte!

Va las sa-l parcurgeti…si sa-l si aplicati! De ce nu?!

Trec legile aici pe scurt…dar ele sunt si interesant detaliate!

1. Sa ai o singura sarcina odata, si sa te concentrezi doar pe ea pana o termini.

2. Sa nu te bazezi pe presupuneri.

3. Sa iti planifici pauze dese si scurte.

4.  Sa iti construiesti si sa pastrezi relatii bune cu toti colegii, subalternii si sefii.

5. Sa nu ucizi rezultatele muncii tale.

6.  Sa nu fugi cu ideile sau munca altuia.

7. Sa nu furi de la birou sau din firma.

8. Sa nu iti parasti colegi.i

9. Sa nu poftesti locul altuia.

10. Sa nu iti fie frica.

Cum sa te descurci cu angajatii dificili?

Reabilitare nu concediere! Asta spune colegul nostru cafegiu Traian, intr-un interviu acordat newschannel.

“Managerul trebuie sa fie mereu atent la mesajele pe care le transmite echipei subordonate lui. Pentru un manager este mai usor sa dea afara, dar acest act va avea efecte negative asupra echipei, pe termen mediu, si va favoriza aparitia problemelor”, spune Traian in deschiderea articolului.

Restul il puteti citi aici.

“La vie devant soi”

“Ai toată viaţa înainte” – aşa suna piesa de teatru jucată la Nottara, luna trecuta.
Eu am citit şi cartea şi mi-a placut (Romain Garry). De ce? Pentru că are, încă din titlu, o notă optimistă. Şi pentru că îţi arată cum alţii, indiferent de lucrurile rele care se întâmplă, văd partea bună a acestor experienţe şi aleg să înveţe din ele.

Dincolo de predispoziţia genetică în a fi optimist sau pesimist (metabolismul neurologic – neurotransmiţători ca serotonina, dopamina) , cred că in cele din urmă, în mare parte, se învaţă. Modul în care vezi viaţa, eşecurile, succesul, plăcerile, bucuriile sau neplăcerile, devine un obicei, puternic înrădăcinat în stilul de viaţă al fiecărui individ. Aşa cum a fost învăţat, acest obicei poate fi înlocuit cu un altul mai productiv, dezirabil, care să te facă să te simţi mai bine.

Aşadar, e o chestiune care ţine şi de alegere (aleg să văd partea bună sau partea proastă a lucrurilor), de conştientizarea avantajelor şi dezavantajelor pe care le implică un mod sau altul de a vedea lumea din jur, dar şi de exersarea acestei alegeri. Dacă îmi fac un inventar al acestor costuri şi beneficii şi văd că nu e productiv şi eficient să văd jumătatea goală a paharului, mai departe aleg tot eu: să înlocuiesc acest mod de a privi lucrurile cu altul care să îmi aducă beneficii mai mari. Identific singur cu ce înlocuiesc acel comportament indezirabil (ceva care să îmi folosească mie) şi mă gândesc cum, când aş putea să pun în aplicare noul comportament. Sau apelez la cineva, un specialist care îmi poate evalua starea de optimism/pesimism şi mă poate ajuta să identific şi să aplic acele metode şi tehnici prin care să înlocuiesc cogniţiile disfuncţionale şi pesimiste cu altele adaptative.

Mi-am facut, într-o zi, un inventar al celor mai neplacute experienţe. Şi am extras din aceste experienţe partea bună. M-am gândit ce am învăţat nou şi ce aş putea aplica mai departe, pentru a nu repeta experienţa/eşecul.
Un exerciţiu constructiv, care mi-a arătat că în fiecare experienţă negativă, care poate la prima vedere pare cea mai nefericită şi cea mai mare problemă, există şi un sâmbure bun. Pe care dacă îl identifici şi, mai ales, când îl identifici, îţi schimbă imaginea/reprezentarea pe care o aveai despre acel ceva rău care ţi s-a întâmplat. Te pune pe gânduri şi îţi dai seama că în orice întamplare nefericită este ceva frumos. Invaţă sa gaseşti acest frumos.

Faceţi şi voi acest exerciţiu şi vedeţi cum este. Poate veţi avea de învăţat ceva util şi bun. Pentru voi! Si nu numai…