În Bucureşti, întâlnirea de cunoaştere dintre o firmă de consultanţă în HR şi o companie are un curs firesc începând de la contactul telefonic şi până la întâlnirea propriu-zisă care constă, în mod obişnuit, în prezentarea conceptului firmei de consultanţă, valorile, experienţa, detalii administrative şi de strategie, nevoile companiei angajatoare, experienţele anterioare, etc;
Este interesant însă, de observat, cum decurge o astfel de întâlnire în provincie, mai ales într-un oraş mic unde o întâlnire de cunoaştere/vânzare este de fapt una de educare a pieţei despre importanţa existenţei unui departament de HR, eficientizarea metodelor de recrutare, sau chiar importanţa unei întâlniri de cunoaştere cu o firma de consultanţă (Şi asta în condiţiile în care firmele abordate sunt selectate în funcţie de domeniu, numărul de angajaţi, ş.a.)
Aşadar, primul contact – se realizează cu omul de HR sau cu economistul… acolo unde nu există departament sau responsabil de resurse umane (da, se poate şi aşa!).
La telefon reacţiile sunt de genul:
Firma de consultanţă în resurse umane… unul dintre servicii fiind recrutarea şi selecţia resurselor umane – “Aha… Adică ce faceţi de fapt?”; “Nu, mulţumesc, nu vreau să fiu recrutat”; “De ce partid politic aparţineţi?” ; “Nu ne interesează, ca ne-a trimis si pe noi seful la cursuri de perfecţionare”, “Şi cu ce să vă ajut eu?”; speriaţi: “Cine v-a dat numărul meu? Unde/Cum ne-aţi găsit?”
Din curiozitate, din ruşine/bun simţ sau incapacitatea de a spune NU, cei care răspund la telefon ca în exemplele de mai sus acceptă până la urmă o întâlnire;
La ora stabilită, la sediul firmei…
“Am şi uitat de întâlnire, dar haideţi să vedem, dacă tot aţi venit”; în picioare, în birou: “Despre ce e vorba?”; “Deci ce faceţi voi? Recrutare, adică îi racolaţi pe oameni de la alte firme şi îi aduceţi la firma mea?”; “Şi cu cât daţi agenţii de vânzări?”; “Păi fata pe care o am eu pe resurse umane ce mai face dacă voi lucraţi în locul ei?”; vorbind la telefon “Dar spuneţi, spuneţi în continuare”;
Fără a generaliza, am prezentat câteva scenarii negative pentru ca cele pozitive au în comun seriozitate, informare, dorinţa de cunoaştere, interes pentru compania de consultanţă, nevoi reale de recrutare, întâlniri plăcute şi implicare.
Dar cum încă lucrez la glosarul de “nu pot să cred”-uri, toate acestea au un loc special în el şi o finalitate pentru noi (daca gândeşti optimist) – înveţi cum să NU faci vreodată altcuiva când îţi propune o întâlnire de cunoaştere; înveţi să accepţi că aşa sunt unii oameni şi încerci, cu bun simţ, să le prezinţi şi alte alternative; laşi tu, orice s-ar întâmpla, o impresie bună până la capăt; eşti pregătit data viitoare să răspunzi adecvat la orice întrebare (oricât de stupidă ar părea pentru noi, pentru ei este importantă).
