Mă bucur să reiau (subiectiv, e adevărat) o temă care mie îmi place foarte mult – atitudinea. Şi de data asta pornesc de la expresia preferata a unei prietene (răspuns la majoritatea întrebărilor de tip: „de ce?”), „Pentru că VREAU şi POT!”. Asta înseamnă ca vreau ceva, deci ştiu ce vreau, ştiu ce îmi place şi mai ales pot să fac acest lucru şi am mari şanse să reuşesc!
Atitudinea este, pentru mine, mai importantă decât experienţa de lucru, pregătirea într-un domeniu, decât educaţia, decât banii, decât contextul, decât succesul, decât eşecul, decât ce cred, spun sau fac ceilalţi. Este mai importantă decât aparenţele, talentele sau abilităţile. Poate să construiască sau să distrugă o companie, o prietenie, o familie. Farmecul este că numai tu poţi alege atitudinea pe care o afişezi faţă de probleme, bucurii, întâmplări, oameni.
Nu aş vrea să înşir „sfaturi”, „cum se face”, „cum e bine” ci vreau să insist pe exemple concrete şi pe ce „nu se face”. Voi pune în contrast atitudinea distructivă cu atitudinea constructivă în anumite situaţii.
Unii oameni sunt „captivi” fără să îşi dea seama. Sunt cei care nu deţin controlul vieţii lor, al carierei lor, al comportamentelor şi reacţiilor. Sunt de fapt sub controlul a tot ceea ce se petrece în jurul lor. Sunt oamenii care aşteaptă tot timpul să li se întâmple ceva, nu sunt ei cei care fac lucrurile să se întâmple.
Situaţii:
Te pregăteşti să mergi la un interviu de angajare. Atitudine distructivă: „Nu cred că o să mă aleagă pentru că o să am emoţii foarte mari. Daca îmi pun întrebări capcană? O să înfloresc eu acolo la experienţă dar sper să nu mă întrebe despre fostul loc de muncă. Nu, sigur nu mă aleg, m-au chemat doar aşa, să râdă de mine”. Atitudine constructivă: „E adevărat, nu am prea multă experienţă dar o să mizez pe dorinţa mea de învăţare şi pe entuziasmul cu care mă implic. Sigur o să le placă de mine pentru că sunt o persoană deschisă, comunic uşor. Şi oricare va fi rezultatul eu voi avea de învăţat din această experienţă.”
Eşti respins la interviul de angajare: atitudine distructivă: „au ceva cu mine, ştiam eu că nu mă aleg, asta îmi confirmă cât de greu este să îţi găseşti un job în ziua de azi, oricum nu erau prea serioşi…”; atitudine constructivă: „ar trebui să mă gândesc serios care sunt cauzele, unde mă aflu acum ca pregătire şi ce trebuie să dezvolt la mine personal şi profesional.”
Probleme la serviciu, „am responsabilităţi foarte mari şi sunt foarte ocupat”. Atitudine distructivă: „nu mai suport, nu se mai termină odată ziua de lucru!? (de fapt: 60% din timpul de lucru faci orice altceva in afară de activităţi de serviciu – messenger, o bârfă cu colegii, citeşti un horoscop; faci toate lucrurile cu o mare silă şi te plângi când trebuie să le refaci dar măcar poţi da vina pe şef care e prea pretenţios, lucrezi haotic)”; atitudine constructivă: „să îmi fac o listă cu ce am de făcut astăzi, ce este prioritar, mă uit de 10 ori pe un document ca să nu fie nevoie să îl refac, ştiu să spun NU tentaţiilor de moment când am treabă, pentru că îmi place ceea ce fac”.
Te trădează un prieten. Atitudine distructivă: „Vai, nu o să mai am niciodată încredere în oameni! Toţi te trădează la un moment dat. Trebuie să te fereşti de astfel de oameni care se joacă cu sentimentele tale, eu ştiu, eu am păţit-o, plângeţi-mi şi voi de milă, că eu m-am săturat.” Atitudine constructivă: „am învăţat un lucru nou, o să fiu mai atent data viitoare. A avut motivele lui să facă acest gest şi poate chiar îi va părea rău la un moment dat.”
„Mă ajuţi să îmi fac un CV? Sau mai bine, nu mi-l faci tu că eu mă plictisesc să stau lângă tine?” În cazul acesta ce pretenţii să mai ai?
Reţeta pentru a fi cât mai NEfericit (creaţie improprie – preluare/adaptare)
- Fă doar lucruri care nu-ţi plac. Încearcă pe cât posibil să eviţi să faci ceea ce vrei cu adevărat!
- Fii foarte dur şi exigent, mai ales cu tine însuţi. Concentrează-te pe greşelile şi eşecurile din trecut.
- Evită discuţiile într-o relaţie. Concentrează-te pe defectele celeilalte persoane, oricum ei sunt întotdeauna de vina.
- Evită să faci vreo schimbare care ţi-ar aduce satisfacţie. Spune cat mai des: „Nu pot!”.
- Îngrijorează-te, îngrijorează-te şi iar îngrijorează-te! Preia şi din grijile celorlalţi daca ţi se pare că ale tale nu sunt suficiente. Si vaită-te tot timpul cu voce tare despre toate nedreptăţile din lume.
- Dă mereu vina pe ceilalţi pentru problemele şi incompetenţa ta. Foloseşte foarte des expresia „bietul de mine” când discuţi cu ceilalţi.
- Nu-ţi exprima vreodată sentimentele! Oricum ceilalţi îţi citesc gândurile.
- Te rog, fără glume! Că viaţa nu e o chestiune de râs!
- Stresează-te cât mai mult! Mănâncă numai junk food, ia vezi, cât de mult poţi să te îngraşi. Şi peste toate astea, simte-te vinovat!
- Şi dacă iţi reuşeşte planul până aici, dă o petrecere cu tema „martirul de mine” sau „victimă – eu” şi te vei simţi complet nefericit.
Bravo, Cristina!
M-ai facut sa nu mai pot nega niste lucruri pe care tot refuzam sa la consider atat de grave printre cunoscutii mei… O sa trimit articolul tau la toti “distructivii”, e de maaaare efect.
As adauga si eu cateva situatii de acest gen:
Din cine stie ce motive managementul nu a reactionat la o sugestie de-a ta. Atitudine distructiva: “ma gandeam eu ca n-o sa imbunatateasca astia ceva; poa’ s-astepte pana le mai zic eu ceva data viitoare. E clar, nu le pasa, si mie de ce sa-mi pese mai mult? Oricum, nu e treaba mea, dar n-o sa schimbe nimic niciodata”. Atitudine constructiva: “poate mesajul nu a ajuns la ei, o sa verific si chiar pot merge sa intreb care a fost impresia lor despre sugestia mea”.
Serviciul pe care il ai nu te implineste. Atitudine distructiva: “da’ ce sa fac, de bine de rau e un serviciu. E si aproape de casa, si nu vreau sa ma agit acum pana imi termin facultatea. Oricum, nimeni nu mai face in ziua de azi ce ii place, si un serviciu ca lumea gasesti numai cu pile” sau “ce sa ma mai apuc sa fac si facultatea asta! Mi-ar placea, dar acuma tot am pierdut 4 ani cu cea pe care am facut-o, e pacat de ei”. Atitudine constructiva: “genul acesta de serviciu nu este pentru mine. O sa ma analizez, sa vad ce imi place si sa fac o schimbare. Cunosc oameni care fac ce le place si sunt mereu plini de viata pentru ca au satisfactia realizarilor lor. Chiar daca trebuie sa fac o alta facultate pentru domeniul care imi va placea, e vorba de inca 3-5 ani din viata mea. Dupa care altii 30 vor fi exact pe ce imi place”.
Multumesc, Cristina, pentru acest articol ca o gura de aer proaspat pentru mine!
Multumesc mult, Catalina, pentru comentariu si pentru completari!
Intr-adevar este un articol foarte inspirat si foarte bine scris! Felicitari pentru alegerea subiectului! Poate da nastere la nenumarate exemple si polemici…iar exemplele care se pot da sunt nenumarate si nu acopera doar viata personala sau profesionala individuala ci si atitudinea pe care o avem ca societate sau popor in toate aspectele vietii – cotidian (trafic, aglomeratie, gunoaie, poluare), politic, sportiv etc etc.
Pana la urma atitudinea face diferenta de 90% dintre un invingator si un perdant! Restul de 10% e noroc!
Poate o continuare a acestui post ar fi vis a vis de atitudinea Pro-activa si re-activa… ce zici?:)
Buna Ioana!
Multumesc pentru favoare:)
Am deja o tema pentru data viitoare!
Foarte bine spus Cristina!
Cred ca de foarte multe ori avem nevoie de o imbarbatare de genul asta, dar de la teorie la practica… Si, in plus, ne e teama de mai multi factori. Probabil ca, in primul rand, de noi insine. Pentru ca nu ne cunoatem indeajuns si, drept urmare, nu avem nici cum sa fim ceva mai transparenti in relatiile cu ceilalti. Ca sa nu mai vorbim de atitudine…
Ar trebui sa ne dea de gandit. Si de ce nu, chiar sa luam aittudine pentru a ne schimba sau a ne imbunatati atitudinea.
Felicitari pentru articol!