Doi indivizi sunt prinsi in flagrant delict si incarcerati izolat. In faza de interogatorii, fiecare individ are un context decizional, astfel: 1. daca vei declara si vei povesti cu lux de amanunte infractiunea pe care ati comis-o si vei spune ca celalalt a fost vinovat, el va primi 20 de ani, iar tu 6 luni; 2. daca taceti, veti primi amandoi cate 5 ani de inchisoare; 3. daca recunoasteti ca amandoi ati fost partasi, veti primi 10 ani.
Apare dilema: sa declar prima varianta si sa scap, sa nu spun nimic sau sa recunosc si sa fac inchisoare? Dar ce va spune colegul meu? Daca el va declara altceva?
O varianta extrema a situatiilor in care suntem pusi sa luam o decizie, insa, de multe ori, demersul este acelasi: dintr-o multime de alternative posibile la un moment dat va trebui sa alegem una. De preferat varianta optima. Desigur, insa cat de usor facem asta si cum stim ca deczia pe care am luat-o este cea mai buna?
Ca ne intrebam la ce emisiune sa ne uitam sau in ce afacere sa investim capitalul pe care il avem sau unde sa plecam in concediu sau cu ce sa plecam, alegerea unei facultati sau a unei profesii, selectia unui candidat in defavoarea altuia, a partenerului de viata sau cu cine votam – tot atatea situatii in care rationalitatea, limitata, de altfel, ne ghideaza catre o varianta sau alta.
In anumite situatii, care implica factori economici, cuantificabili, decizia poate fi luata prin calcule matematice ale probabilitatii de a obtine anumite beneficii (de exemplu, economistii si managerii calculeaza aceasta probabilitate bazata pe date obiective pentru diverse aspecte- investitia capitalului, profitul asteptat etc.).
In viata reala, de putine ori se opereaza cu astfel de calcule. Putem, desigur, sa punem in balanta costuri si beneficii, avantaje-dezavantaje, insa resursele noastre de timp sunt limitate, situatiile decizionale multiple ( unde manac azi, ce mananc azi, la ce film ma uit, ce muzica ascult, ce carte citesc s.a.m.d.), diverse alternative de luat in calcul si alti factori care ne pot influenta hotararea.
Unul dintre acesti factori se refera la accesibilitatea variantelor-se acorda o probabilitate mai ridicata variantei pe care ne-o amintim mai usor.
De exemplu, intr-o situatie tipica de selectie de personal, unde avem mai multi candidati pentru un anumit post, putem alege acel candidat pe care l-am evaluat recent deoarece varianta aceasta este cea mai accesibila in memoria noastra. Ce facem in acest caz? Am putea sa evaluam candidatii la un interval cat mai scurt de timp, sa realizam un profil cat mai detaliat despre fiecare candidat sau sa utilizam un centru de evaluare in care candidatii sunt evaluati simultan. Pe de alta parte, acest lucru implica o perioada de asteptare, in care identificam si selectam candidati potriviti pentru a fi evaluati, iar unii dintre ei se pot razgandi sau opteaza pentru alte variante de angajare. Sau candidatul care corespunde cel mai bine profilului aplica in ultima zi, dupa ce ai luat decizia de angajare. Vedeti cate optiuni avem?
Un alt factor care poate influenta si distorsiona,totodata,decizia noastra este ancorarea alternativelor. Ancora poate fi o modalitate de formulare a alternativelor ( in termeni de castig sau pierdere-se utilizeaza in publicitate, in jocurile de noroc), un cuvant-cheie care amorseaza o anumita stare sau determina un anumit comportament ( de exemplu, la licitatii se porneste de la un anumit pret; acesta reprezinta ancora pentru viitorii potentiali cumparatori).
In timpul unui interviu de selectie, un candidat se poate prezenta foarte bine in prima parte si mai putin satisfacator in cea de-a doua parte a interviului, sa spunem. Recruterul, pe masura ce discuta cu el isi estimeaza deja o “nota”, adica isi fixeaza o ancora inca de la inceput, iar daca aceasta a fost ridicata in prima parte, poate exista tendinta de supraevaluare, chiar daca in cea de-a doua parte sau la unele aspecte, candidatul nu a fost la acelasi nivel. Pe aceeasi lungime de unda, intrebarile adresate pot contine ancore care determina anumite raspunsuri si reactii din partea candidatului (e.g. “client dificil” i-a activat unui candidat conflictul cu un coleg-care nu era din cauza unui client(sic!), ci ancora “dificil” i-a amorsat relatia cu colegul). Ce facem? Adresam intrebari clare, contextualizate, evaluam fiecare competenta-cheie in parte.
Avem mai multe optiuni.
Articolul este dragut, insa combina mult prea multe elemente din paradigme diferite ale decision-making-ului. Poate ar fi fost cu atat mai interesant cu cat s-ar fi precizat in articol ca se vorbeste in prima parte de dilema prizonierului (subiect pe care s-au scris sute de articole, cele din ultimii ani fiind intr-adevar fascinante prin gradul de matematicizare la care au ajuns), ajungandu-se apoi la erorile din procesul decizional (subiect despre care exista din nou clasificari si sugestii).
Poate pentru un cititor neavizat este un post interesant, insa pentru cineva din domeniul psihologiei ridica multe semne de intrebare
Apreciez introducerea deciziei in cazul procesului de selectie, dar din nou, nu cred ca era necesara aducerea in discutie a altor paradigme decizionale pentru a evidentia erorile existente in procesul alegerii unui candidat
Felicitari insa pentru tema post-ului si pentru informatiile oferite intrucat nu este des intalnita o astfel de initiativa
pe blog-urile de profil
Catalina
Catalina, iti multumesc pentru comentariu. Mi-a facut placere sa-l citesc.
Tu ai dreptate: sunt informatii pentru un public larg. Asta este ideea.
Cat despre dilema prizonierului, era un detaliu si atat. Am adus in discutie notiunea de dilema.Nu conteaza a cui.
Articole s-au scris si se vor mai scrie de acum inainte, pe toate temele pe care le-am abordat si le voi aborda in viitor. Nu am pretentia pionieratului.
Comentariile genereaza alte si alte idei, de aceea te invit ca oaspete al nostru.
Mi-ar placea sa tinem legatura si, eventual, sa postezi din cand in cand pe blogul nostru. Chiar pe aceasta tema, cuprinzatoare de altfel.
Adresa mea este cristina.jinaru@contrast-hr.ro
Multumesc!
Cristina