Ati remarcat vreodata, cand zburati cu avionul, ca atunci cand nu exista nici urma de risc (avionul a decolat cu succes, spre exemplu, sau tocmai a aterizat in siguranta) insotitorii de bord par sa nu se mai opreasca din vorbit? Si ca, de indata ce apar ceva turbulente si pasagerii se foiesc nervosi in scaunele lor, incercand sa ghicesca ce se petrece, se instaleaza brusc tacerea?
Ei bine, cam asa stau lucrurile si in mediul de business actual. In companiile afectate de criza, HR-ul pare sa se comporte cam ca stewardul din exemplul de mai sus: inghite in sec, tace si asteapta sa treaca furtuna. In timpul asta, angajatii se informeaza cum pot: citesc ziare, asculta stiri, afla de restructurari si de concedieri in masa si se intreaba retoric: ”oare noi cum stam?”. In plus, daca se numara printre norocosii care au rate in euro si salarii in lei, tot asteapta un semn de la HR referitor la reajustarea salariilor sau la regandirea sistemului de compensatii si beneficii.
Da, poate fi dificil sa fii HR si sa ai de comunicat vesti proaste intr-o perioada dificila, de instabilitate financiara. Ai cu siguranta temerile tale: sa nu provoci panica in randul angajatilor, sa nu demotivezi oamenii, sa nu generezi un val de demisii. Sau poate ca ai constrangerile tale: nu ai acceptul echipei de management sa comunici oficial starea reala a companiei. Dar, daca iti doresti oameni dedicati afacerii chiar si in vremuri tulburi, nu vei obtine asta printr-o comunicare lipsita de transparenta (si ai putea fi tu cel care sa convinga managementul de acest lucru). In schimb, vorbindu-le oamenilor deschis, cu luciditate si raspundere despre problemele cu care va confruntati voi toti si despre strategiile voastre de a face fata acestor dificultati impreuna, vei reusi sa ii responsabilizezi, sa le cresti sentimentul de apartenenta si sa-i tii motivati si implicati, alaturi de organizatia voastra. Tacerea nu e de aur in vremuri de criza. Iar lipsa de vesti nu inseamna in mod necesar vesti bune.
Frumoasa postare, chiar mi-a placut.
Comparatia intre insotitorii de bord si situatiile de la bordul aeronavelor cu economia in criza si cei ce se invart pe langa ea este foarte obiectiva si de ce nu, frumoasa.Cred ca multi dintre noi au simtit adrenalina turbulentelor si „orgasmul”, daca-l pot numi asa, atunci cand vezi ca totul e in regula, in economie totul se deruleaza lent si nesigur, cu totii suntem stresati, dar nimeni nu poate face nimic, cu exceptia „pilotilor” Succes !
Multumesc, Alex! Te mai asteptam pe hrcoffee. 🙂
Frumos post, cool Anco !
Sa speram ca pilotii crizei nu sunt nevazatori asa ca in bancul de mai jos:
Intr-o aeronava de pasageri, pilotul si copilotul erau nevazatori. La cata tehnologie avem, nici nu mai conteaza asta, nu? Zborul a fost placut si linistit iar acum urma aterizarea.
Avionul porneste deodata intr-un picaj crunt spre pista de aterizare… se uita pasagerii pe hublouri, oarecum afectati de aceasta directie dar discuta intre ei si se calmeaza unii pe altii spunand ca totusi zboara cu o companie de prestigiu, totul trebuie sa fie sub control.
Cand mai era foarte putin pana la pamant, toti pasagerii incep sa raga si sa racneasca panicati… avionul se redreseaza fix in ultimul moment posibil si aterizeaza extraordinar de bine.
In cabina, pilotul ii spune copilotului: „-Doamne, sunt din ce in ce mai curajosi, intr-o zi ne vor ucide pe toti.”
🙂