Coffee Break :)

Coffee break cu Benjamin Zander! 🙂 Enjoy! 🙂

Read Full Post »

Sa mai si radem!

In vremurile astea dure atata munca (fara un pic de haz de necaz) strica! Si cum noi romanii suntem campioni la haz de necaz, postez mai jos cateva imagini haioase pe care le-am primit intr-un mail!

Sa aveti o saptamana buna! Si nu uitati sa zambiti! 🙂

Read Full Post »

Inventar

Se încheie anul, vrei – nu vrei, se încheie…

Te invit să îţi faci (re)inventarul! (nu, nu cel de pe aria, departamentul, biroul tău care îţi dă fiori când te gândeşti; cel cu tine, despre tine, despre realizările tale, care tot îţi dă fiori… dar altfel)

Scop

Ca să te mândreşti, ca să îţi aduci aminte, ca să vrei mai mult în anul viitor, ca să vezi cât ai evoluat, ca să te bucuri, ca să te întristezi, ca sa te energizezi şi în final să sărbătoreşti!

Instrumente

Listă, întrebări, analiza SWOT (dacă eşti mai tehnicalstyle) culori, cafea, prieteni, discuţii – ce ti se potriveşte!

La ce bun?

Vezi de unde ai pornit şi unde ai ajuns, îţi dai seama că poţi dacă vrei, treci peste regrete, te detaşezi si extragi ce ai învăţat, poate mai ierţi pe cineva, poate iţi aduci aminte că trebuie să suni un prieten vechi, îţi faci un plan pentru la anul, îţi scrii o lista de dorinţe pe care le vei îndeplini, îţi faci promisiuni…

Model

Detalii (foarte importante)

Poze si filmuleţe de colecţie, prietenii la care ţin şi părerile lor, o agendă veche si ceva de scris, cafea amară şi portocale, muzica ce îmi place în ziua aia… prea puţin planificat totul.

Puncte de referinţă:

(Fundal: amintiri şi râsete) oamenii pe care i-am întâlnit (…), cei pe care i-am cunoscut mai bine (mulţi), cei care m-au cunoscut mai bine, cei care m-au dezamăgit (puţini), cei care m-au impresionat, cei care mi-au adus energie prin simpla prezenţă (cei mai mulţi); cărţile pe care le-am citit, pe care mi le-a povestit cineva; locurile pe care le-am vizitat; jobproiecte noi, revigorante, importante pentru cariera mea (anexa: lista separata:)), ongproiecte contribuţie la dezvoltarea personală, enjoying participation; personal – ştiu ce am greşit dar mai mult decât atât, ştiu ce am învăţat, ce defecte am mai corectat, ce emoţii am mai educat;

Nu e nevoie să înţelegei ceva din acest model ci să îţi construieşti unul propriu care să îţi activeze starea de rememorare a “evenimentelor” care t-au adus aici, care te-au schimbat… poate fi un bun exerciţiu de autoanaliză!

Read Full Post »

Castigator la concursul „LifeExperience”

Cosmin a castigat marele premiu al concursului organizat de Business-Edu cu articolul „Aici si acum”. Felicitari Cosmin!

LifeExperience

Read Full Post »

Happiness at Harvard

Citeam zilele trecute despre concursul ”Life Experience”, lansat de Business-Edu.ro: concursul se adreseaza bloggerilor romani, care sunt invitati sa scrie despre ”lectiile unice despre succesul personal si profesional pe care le-au invatat sau descoperit singuri pana acum”. In acest context, mi-am amintit de un filmulet interesant pe care l-am vazut de curand: ”Happiness at Harvard – Positive Psychology by Ben Shahar”, pe care vreau sa il impartasesc cu voi.

Read Full Post »

Catalogat eronat

Si castigatorul este: “Unde te vezi peste 5 ani?” Felicitari doamnelor si domnilor, intrebarea cheie care defineste oamenii de HR ramane si in acest an pe primul loc!

Scenariu 1

In sala de interviu, de o parte si de alta a mesei stau candidatul si intervievatorul. Candidatul are o pozitie corecta, postura dreapta, este atent la maini, vorbeste clar si are privirea hotarata. Asteapta atent intrebarile care apar una dupa alta, ca intr-un playlist pus pe repeat. Intervievatorul noteaza, intre spatiile albe dintre intrebari, raspunsurile primite. Nu sare peste nici un paragraf si citeste tacticos fiecare rand. Si, la numarul 17, apare inevitabil Intrebarea: Unde te vezi peste 5 ani? Zambind usor, candidatul simte ca isi poate scoate asul din maneca. Astepta momentul la fel de mult cum cel din fata lui astepta raspunsul. Plat, sec ca si cadrul in care se afla.

Scenariu 2

La o reuniune cu fostii colegi de liceu, in momentul in care fiecare spune cu ce se ocupa, Popescu spune ca lucreaza in domeniul resurselor umane. Imediat urmeaza remarca: “A, da, m-am intalnit si eu cu d’astia ca tine! Voi sunteti aia care intrebati unde o sa fim peste 5 ani, nu?”

Se poate la fel de bine sa am si eu aceleasi idei preconcepute despre alte domenii si sa asociez celor care profeseaza in acestea in mod eronat o imagine gresita. Despre IT, despre arhitecti, despre creatorii de moda poate. Nu sunt de fapt decat niste stereotipuri formate in timp, prin contactul cu neprofesionistii din domeniu. Intrebarea adusa in discutie este doar un exemplu pentru a putea accentua modul fugitiv a unora de a trata procesul de recrutare. Toate aceste idei au pornit totusi de la cei care le-au folosit in exces si, culmea, persista! Nu ar fi oare mai usor ca noi, cei din recrutare, sa avem discutii libere, sa urmarim doar cateva competente de baza a profilului cautat si sa uitam de interviurile tip? Sa incercam sa trecem peste idea ca avem in fata un candidat pentru un job, ca il “livram” unui client si sa ne imaginam pur si simplu un strain care ne-a starnit curiozitatea dialogului?

Dar poate fi abordarea pe care o propun prea lejera, neprofesionista? Eu personal nu cred asta. Nu si daca recruterul stie sa creeze sentimentul de incredere, sa sparga gheata primelor cateva minute de discutie si in primul rand sa poata obtine ideile pe care le urmareste intr-un mod subtil, insesizabil pentru interlocutor. Sa trecem de la interogatoriu la interactiune.

Read Full Post »

”Când HR-ul merge prea departe”

Acesta este motto-ul filmului  spaniol ”El Método” (Metoda) in regia lui Marcelo Piñeyro (http://www.imdb.com/title/tt0427582/), un film care te poarta prin lumea corporatista si prin meandrele unui interviu de angajare pe o pozitie de top management.

In film, o corporatie misterioasă din Madrid, invita la un “interviu in grup” sapte candidati de top, care par sa porneasca cu sanse egale in competitia lor pentru un post cheie din companie.

Odata ajunsi la fata locului, celor sapte li se comunica faptul ca vor lua cu totii parte la un proces de selectie neconventional, cunoscut sub numele de ”Metoda Gronholm”, o metoda importata din Statele Unite. Asta inseamna ca nu va avea loc un interviu propriu zis; in schimb, candidatii vor primi prin intermediul computerului mesaje, exercitii, sarcini, exact ca intr-un reality show. Pentru a complica lucrurile, celor sapte li se dezvaluie un amanunt: unul dintre ei este o ”cartita”, un angajat al companiei, in fapt intervievatorul, evaluatorul, cel care le va observa reactiile si felul in care candidatii trec probele.

Urmand aceeasi reteta a reality show-ului (lucrurile se petrec de parca ne-am afla intr-o casa Big Brother, modelul corporatist), membrilor grupului li se cere, in mod periodic, sa voteze eliminarea unuia dintre ei, la finalul fiecarei probe. Se contureaza rapid o dinamica de grup ciudata, nesanatoasa: jucatorilor li se cere sa se comporte ca o echipa care impartaseste o cauza comuna, fara a pierde din vedere ca, in acelasi timp, membrii echipei se afla de fapt in competitie unul cu celalalt.

Candidatii nu au nici cea mai mica idee referitoare la ceea ce se asteapta de la ei, iar lipsa de informatie provoaca panica, nesiguranta, paranoia. Membrii grupului incep sa se indoiasca de informatiile pe care le primesc, realizeaza ca sunt manipulati si emit fel de fel de supozitii referitoare la strategiile ascunse ale corporatiei: poate ca, in realitate, nici nu au printre ei o cartita si sunt de fapt supravegheati audio-video de o armata de psihologi?

Intre timp, strazile din Madrid sunt intesate cu demonstranti care marsaluiesc impotriva globalizarii; asadar in timp ce oamenii obisnuiti protesteaza impotriva tiraniei corporatiilor, candidatii nostri isi vand sufletul pentru un loc privilegiat in sistem! Piñeyro ne atrage atentia asupra absurdului intregii situatii si, prin ”Metoda”, protesteaza el insusi impotriva Noii Lumi Corporatiste, care poate ajunge sa controleze mai toate aspectele vietii noastre.

Read Full Post »

Unde ne mai refugiem in Bucuresti…la o cafea!

Festival 39! Am fost aici cu Anca si Traian ieri sa bem o cafea si sa ne impartasim impresii de vacanta! Trebuie sa recunosc ca mi-a placut foarte mult!!! Un bun loc de evadare! Am stat sus…pe terasa, terasa care da inspre curtea hanului lui Manuc. Sistemul de aerisire/racorire cu apa, florile si muzica in surdina ne-au dat senzatia ca nu suntem in Bucuresti. Nu se simtea nici canicula, nu se auzea nici zgomotul capitalei. Alta lume! In plus, nici nu era foarte multa lume in jurul nostru (ce-i drept asta doar pana la ora 8 cand am plecat si a inceput sa s umple – deci va recomad o rezervare inainte sa mergeti acolo pe inserat). Serviciile au fost ok – suficient de diplomat si promt chelnerul, cat sa ne lase sa ne hotaram (dupa ce am rasfoit din scoarta in scoarta meniul foarte misto facut – cu aer de document vechi si de ziar vechi – super idee) si sa ne aduca ceea ce am comandat fara sa avem timp sa ne plangem de sete. Preturile sunt usor mari … dar merita pentru atmosfera! Mancarea este destul de scumpa (peste 17 ron cam orice fel de mancare) … dar deserturile sunt decente si chiar arata bine! (mi-a facut cu ochiul Spuma de ciocolata -9 Ron – pe care intentionez sa o savurez cu prima ocazie). Frappe-ul este intre 10 – 13 ron, apa plata 4 ron, berea de la 6 Ron in sus (nu stiu insa cat de sus…dar au si niste marci mai exotice de bere), ice-tea/sucuri 5,5 Ron. Atentie insa ca sunt la 250 si 330 ml. Si interiorul este frumos decorat…in spiritul motto-ului cafenelei „Cafeneaua Bucurestiului de altadata”. Foarte frumos loc. Merita incercat! Adresa este Strada Franceza 62-64 – Intrarea se face dinspre Splai, aproape de Unirea, langa Hanul lui Manuc. Mai gasiti informatii despre cafeneaua cu acelasi nume din Brasov pe www.festival39.com sau ii puteti gasi pe mail la cafenea@festival39.com. Merita sa incercati locul atat pentru discutii de afaceri, interviuri, etc., cu prietenii sau cu persoane…speciale, pentru discutii mai mult sau mai putin intime. Si daca tot ajungeti in zona, dati o fuga pana la biserica din fata Hanului – Biserica BunaVestire. E foarte frumoasa!

Un alt loc pe care il recomand este Bistro-ul La Taifas. Situat in apropiere de Calea Victoriei, in casa memoriala George Enescu. Si pentru ca respecta trecutul muzica al locatiei, sunt organizate seri cu muzica live pe terasa…pian si vioara! Atmosfera e foarte placuta, mare parte si datorita sistemului de racorit…care isi face datoria mai mult decat bine (dupa ora 9 seara eja devine frig 🙂 ). Servirea este ireprosabila, se poate plati si cu cardul fara nici o problema, preturile sunt decente pentru centrul Capitalei. Ceea ce este interesant e ca au meniurile scrise pe tablite, cu creta. In interior Bistroul este organizat in 3 saloane. Deocamdata nu am avut ocazia sa incerc si interiorul, fiind iremediabil fascinata de terasa! Culmea e ca pe la ora 8, 9 seara, marti nu erau decat 2 mese ocupate… ceea ce ne-a conferit o senzatie de intimitate. Locatia e potrivita si pentru intalniri de business si pentru rende-vous-uri de…placere. Super ambianta! Exista si o parcare in curte…insa nu cred ca incap mai mult de 6 masini. Daca sunteti cu masina cred ca cel mai sigur loc de parcare e la Piata Sfintii Voievozi.

Pana mai descopar locuri care merita vizitate si savurate va doresc un week-end cat mai placut!

Read Full Post »