Coffee Break :)

Coffee break cu Benjamin Zander! 🙂 Enjoy! 🙂

ORCE

Cu ceva ani in urma, cand invatam eu ce si cum e cu recrutarea asta, am dat peste un acronim care mi-a placut mult. Pe acronim il cheama ORCE si isi propunea el sa spuna urmatoarele: Observe, Record, Classify, Evaluate. Cu alte cuvinte, ORCE va indeamna sa nu va repeziti sa judecati, ci sa deschideti larg ochii, pe urma sa fiti numai urechi (ha! ia sa vad cum va iese asta! 🙂 ), ca sa vedeti si sa ascultati bine, sa retineti ce e de retinut si, in cele din urma, sa va avantati sa operati cu clasificari si sa emiteti  judecati (de valoare, ca despre astea e vorba).

Eyes and Ears

Suna complicat? Posibil. Desi ORCE este mai degraba o regula de bun simt. Dar noi, oameni trecuti prin viata ce suntem, ne simtim de multe ori tentati sa sarim peste primii trei pasi si sa ne repezim direct la al patrulea: sa emitem judecata/ evaluarea si gata, sa rezolvam problema. Pentru ca, asa cum zice eroina din ”The Ugly Truth”, film vizionat aseara,”there are no problems, there are only solutions”. 🙂 Hmm? Ce  spuneti de asta? 🙂

Sa aveti o saptamana excelenta!

Cafeaua de Joi

M-am trezit de dimineaţă cu gândul că asta e zi de scris articol. Azi e joi. Şi joi e ziua mea. Şi joi mai e ceva: zi de băut cafea. Cafeaua aia de care pomeneam mai demult: tare, fără zahăr, puţin lapte, pasiune. Intre timp, mi-am schimbat preferinţele şi a rezultat o cafea fără lapte. Eu nu beau cafea, de obicei, dar îmi place la nebunie. Gustul, mirosul, culoarea. Nu beau pentru că aş pierde plăcerea şi bucuria unei cafele rare. Ştiţi cum e să bei cafea din cînd în când? E minunat! 🙂

Am asociat, mult timp, cafeaua cu scrisul. Apoi am început să beau cafea fără să scriu şi să scriu fără să beau cafea. Şi am băut cafea în alte zile decât cele de joi. Nu mai era la fel. Oricât de călătoare sunt şi de mereu în altă parte, cu gândul sau fizic, mi-a plăcut, de la început, asocierea dintre cele 2. Am dat, acestei uniuni a cafelei cu ziua de joi şi scrisul un farmec aparte. Pe lângă asta, mie îmi aducea un echilibru. Ceva cu totul şi cu totul personal. Şi azi am simţit, pentru o clipă, că am pierdut acel farmec. De ce? Pentru că nu am mai scris, pentru că n-am mai băut nici cafea sau am băut haotic şi degeaba, fără niciun rezultat, pentru că ziua de joi nu mai era ca înainte. Un amestec de agitaţie, nelinişte, ajutorul cristinicăi la brainstorming pe idei de scris articol, idei neduse până la capăt,  noaptea precedentă nedormită în linişte şi pace. Aşa arăta ziua de joi. Dar peste toate astea, eu beam cafea. Ar trebui să scriu cu litere mari. Cafea. Nu scriu. E bine-aşa.

Nu m-am întrebat nicio clipă de ce acord atâta importanţă cafelei. Şi nici “importanţă” nu e un cuvant potrivit. E ceva magic. Pe care eu i l-am atribuit.

Citesc în dicţionar: “sămânţă a arborelui de cafea, băutură preparată din cafea” şi etc. Pentru mine, cafeaua are un înteles aparte. Poate pentru ca beau rar şi efectul e mai evident atunci când beau. Dar nu mă ajută cu nimic să caut explicaţii sau să mă întreb de ce. E cafeaua mea şi ziua mea de joi şi farmecul meu. Şi atât.

Cum e cafeaua ta, azi? 🙂

Decalog la Serviciu

Pe blogul maibun.ro – de pe care aflam tot felul de lucruri care ne indeamna si invata sa fim mai buni – am gasit un post despre cele 10 Porunci la Serviciu.  Ingenios facut, bun de tinut minte!

Va las sa-l parcurgeti…si sa-l si aplicati! De ce nu?!

Trec legile aici pe scurt…dar ele sunt si interesant detaliate!

1. Sa ai o singura sarcina odata, si sa te concentrezi doar pe ea pana o termini.

2. Sa nu te bazezi pe presupuneri.

3. Sa iti planifici pauze dese si scurte.

4.  Sa iti construiesti si sa pastrezi relatii bune cu toti colegii, subalternii si sefii.

5. Sa nu ucizi rezultatele muncii tale.

6.  Sa nu fugi cu ideile sau munca altuia.

7. Sa nu furi de la birou sau din firma.

8. Sa nu iti parasti colegi.i

9. Sa nu poftesti locul altuia.

10. Sa nu iti fie frica.

Cum sa te descurci cu angajatii dificili?

Reabilitare nu concediere! Asta spune colegul nostru cafegiu Traian, intr-un interviu acordat newschannel.

„Managerul trebuie sa fie mereu atent la mesajele pe care le transmite echipei subordonate lui. Pentru un manager este mai usor sa dea afara, dar acest act va avea efecte negative asupra echipei, pe termen mediu, si va favoriza aparitia problemelor”, spune Traian in deschiderea articolului.

Restul il puteti citi aici.

„La vie devant soi”

“Ai toată viaţa înainte” – aşa suna piesa de teatru jucată la Nottara, luna trecuta.
Eu am citit şi cartea şi mi-a placut (Romain Garry). De ce? Pentru că are, încă din titlu, o notă optimistă. Şi pentru că îţi arată cum alţii, indiferent de lucrurile rele care se întâmplă, văd partea bună a acestor experienţe şi aleg să înveţe din ele.

Dincolo de predispoziţia genetică în a fi optimist sau pesimist (metabolismul neurologic – neurotransmiţători ca serotonina, dopamina) , cred că in cele din urmă, în mare parte, se învaţă. Modul în care vezi viaţa, eşecurile, succesul, plăcerile, bucuriile sau neplăcerile, devine un obicei, puternic înrădăcinat în stilul de viaţă al fiecărui individ. Aşa cum a fost învăţat, acest obicei poate fi înlocuit cu un altul mai productiv, dezirabil, care să te facă să te simţi mai bine.

Aşadar, e o chestiune care ţine şi de alegere (aleg să văd partea bună sau partea proastă a lucrurilor), de conştientizarea avantajelor şi dezavantajelor pe care le implică un mod sau altul de a vedea lumea din jur, dar şi de exersarea acestei alegeri. Dacă îmi fac un inventar al acestor costuri şi beneficii şi văd că nu e productiv şi eficient să văd jumătatea goală a paharului, mai departe aleg tot eu: să înlocuiesc acest mod de a privi lucrurile cu altul care să îmi aducă beneficii mai mari. Identific singur cu ce înlocuiesc acel comportament indezirabil (ceva care să îmi folosească mie) şi mă gândesc cum, când aş putea să pun în aplicare noul comportament. Sau apelez la cineva, un specialist care îmi poate evalua starea de optimism/pesimism şi mă poate ajuta să identific şi să aplic acele metode şi tehnici prin care să înlocuiesc cogniţiile disfuncţionale şi pesimiste cu altele adaptative.

Mi-am facut, într-o zi, un inventar al celor mai neplacute experienţe. Şi am extras din aceste experienţe partea bună. M-am gândit ce am învăţat nou şi ce aş putea aplica mai departe, pentru a nu repeta experienţa/eşecul.
Un exerciţiu constructiv, care mi-a arătat că în fiecare experienţă negativă, care poate la prima vedere pare cea mai nefericită şi cea mai mare problemă, există şi un sâmbure bun. Pe care dacă îl identifici şi, mai ales, când îl identifici, îţi schimbă imaginea/reprezentarea pe care o aveai despre acel ceva rău care ţi s-a întâmplat. Te pune pe gânduri şi îţi dai seama că în orice întamplare nefericită este ceva frumos. Invaţă sa gaseşti acest frumos.

Faceţi şi voi acest exerciţiu şi vedeţi cum este. Poate veţi avea de învăţat ceva util şi bun. Pentru voi! Si nu numai…

Sa mai si radem!

In vremurile astea dure atata munca (fara un pic de haz de necaz) strica! Si cum noi romanii suntem campioni la haz de necaz, postez mai jos cateva imagini haioase pe care le-am primit intr-un mail!

Sa aveti o saptamana buna! Si nu uitati sa zambiti! 🙂

Out of the Box

Pentru a completa articolele, studiile, comentariile şi alte scrieri în perioada de criză şi despre criză (sic!), mă opresc asupra a doua aspecte care mie mi-au atras atenţia: reacţia oamenilor la noi oportunităţi de dezvoltare, investiţie sau o simplă cunoaştere a pieţei în care activează şi statutul/atitudinea candidaţilor pentru posturi vacante.

 Să le luăm pe rând:

1. Printre responsabilităţile celor de la vânzări se află, desigur, o activitate importantă în care investesc resurse multiple (timp, bani, networking): prospectarea pieţei. Ce implică asta? Incepând de la o clasică bază de date care să cuprindă informaţii adunate din cât mai multe surse (net, cunostinţe, clienţi etc.), continuând cu telefoane, mailuri, întâlniri, discuţii şi până la finalizarea acestor proiecte (contractare) şi încasarea banilor (şi asta poate fi o provocare, mai ales în situaţia actuală, când termenul de plată reprezintă un prim factor de negociere între cele două parţi la încheierea unui contract).

A obţine o întâlnire, în zilele noastre, poate fi o adevărată experienţă din care extrage fiecare ceea ce doreşte. Eu mi-am întărit ideea deschiderii scăzute a reprezentanţilor companiilor din diverse domenii de activitate faţă de evoluţia pieţei, de ce se mai întâmplă în ţara/oraşul lor, fie că este vorba de o dezvoltare în domeniul lor de activitate sau în alt domeniu, cu care poate nu au legatură.

Eu am vândut, timp de 6 luni, servicii de HR într-un oras “de provincie” şi n-am întâlnit dintre cele mai diverse reacţii la acest tip de servicii; în principal, “forţa de muncă” de la “departamentul personal” gestionează partea adimistrativă a resurselor umane şi menţine relaţia cu itm-ul. Recrutare din surse cât mai multe şi mai eficiente? Selecţie? Cum, când, unde, cu cine? Evaluare de personal? Sistem de rewards & recognition? Hmm, dar ce, nu ajunge că îl angajăm şi că are de lucru ceva, acolo? Fişe de post? – Mda, parcă merg, dar le cumpărăm de undeva şi se potrivesc şi la noi…că doar sunt standard.

Unii nu inteleg deloc ce înseamnă o companie de consultanţa în RU, chiar dacă explici îndelung, dar nici nu vor să afle mai mult. Intâlnirile pe care le-am obţinut s-au desfăşurat cu câteva categorii de oameni: unii care auziseră ei ceva de asta şi erau curioşi “cu cât vindem” un electrician sau un inginer; alţii nu ştiau ce înseamnă, nu vroiau să afle, dar nu refuzau întâlnirea pentru că li se părea că sunt nepoliticoşi dacă spun “nu, mulţumesc”; altă categorie care avea informaţii şi vroia să îşi completeze baza de date cu astfel de firme pentru a cere cât mai multe oferte la nevoie (smart).

Acum nu mai lucrez în vânzări. Sau nu direct. Ci prin colegii mei, cu care mai schimb idei, din când în când. Şi îmi povesteau, zilele trecute, ce mai de reacţii au oamenii :), crizaţi de criză: “ pai de ce aţi venit la mine, nu aveţi de lucru? Nici eu nu am, dar nu mă duc să bat la uşa nimănui…”mai în glumă, mai în serios, domnul chiar credea în ce spune. Şi iată cum se perpetuează o serie de prejudecăţi şi convingeri limitatoare!

Eu cred că tocmai  în această perioadă mai puţin bună ar trebui să fim mai deschişi la cât mai multe oportunităţi. Poate nu de investiţie, dar măcar să aflăm ce se mai întâmplă, ce mai e nou, cum stau lucrurile şi la alţii, nu numai la noi. Dacă nici atunci când omul din piaţa de vânzări vine la uşă, dornic de cunoaştere, nu esti deschis la comunicare, în cele din urmă, atunci când? De ce să nu profităm de toate informaţiile pe care le putem obţine, de la diferite surse şi prin diverse canale?

Informaţiile rămân un mijloc bun şi util de manipulare (in a good way) şi nu e deloc uşor să le obţii şi să îţi creezi canale prin care să ajungi la aceste informaţii. Aceşti oameni, obişnuiţi să refuze, mai mult sau mai puţin politicos, nu au nici măcar scuza că suntem în criză şi se focalizează strict pe problemele pe care le au (plăţi, scăderea vânzărilor etc.). Sunt sigură că se înregistrează o scădere a profitabilităţii, în multe domenii, dar soluţia nu este aceea de a te închide în cutie, aşteptând să treacă, ci tocmai de a gândi “out of the box” şi a rămâne deschis la… comunicare.

Partea 2 (candidaţi & posturi vacante) – în articolul viitor! 🙂

Comunicare Interna sau Munca Lui Sisif

Pe principiul „cat de mult poti sa scazi mancarea pe care o pregatesti pana sa se arda?” cam asa e si cu comunicarea in companii: Cat poti sa iti exploatezi si sa iti „seci” oamenii fara sa le comunici nimic pana cand acestia vor simti ca iau foc?

Cu riscul de a repeta acest subiect „spinos” al comunicarii interne revin cu cateva mentiuni si intrebari – care sper sa nu ramana la nivel retoric si sper sa nu mai am senzatia ca am deschis acestsubiect si vorbesc despre el in van!

Desi sunt o optimista prin definitie, ma vad pusa in fata unor situatii ingrate in care raman socata de „ingustimea gandirii” de care dau dovada unii manageri din punct de vedere al comunicarii. Ma intreb cum este posibil ca oameni care duc in spate companii de mii sau milioane de euro sa nu constientizeze cat de importanti sunt oamenii si comunicarea cu acestia. Natura muncii mele imi cere impartialitate. Si de aceea incerc sa fiu cat mai obiectiva posibil in toate situatiile, intelegand punctul de vedere al ambelor tabere.

Totusi, nu imi explic cum este posibil sa iti ignori angajatii si inteligenta lor (presupunand ca esti constient de IQ-ul lor din moment de i-ai angajat!) in asa hal incat sa faci modificari in companie, sa faci modicari de contracte de munca, sa faci restructurari fara ca oamenilor sa li se explice macar la nivel de baza ceea ce se va intampla sau ceea ce se intampla? Mai ales cand vine vorba de salarii, carti de munca si alte aspecte de genul asta care ii intereseaza direct…si care duc la panicare in masa!

As vrea sa stiu ce este in capul unui manager cand face lucrurile astea? Oare nu se gandeste ca oamenii se vor simti jigniti?

Astept si eu o parere din partea unui manager de resurse umane…despre cum se fac modificari la contracte, timp de munca, salarii, in aceasta perioada de criza si care ar fi motivele pentru care nu se considera necesara informarea prealabila a celor care se vor „bucura” de aceste modificari! Si nu doar informarea: „Asta e noul contract, citeste-l si semneaza-l”…ci explicatii de genul: „de ce este necesara modificarea”, „ce implicatii va avea in viitor” etc.

Altfel se va crea un razboi permanent intre companie si angajat! Fiecare avand senzatia ca celalalt vrea sa-l insele! Angajatii se vor simti ca niste pioni mutati de colo colo si neimportanti. Iar in general, pe cei mai buni, pe cei mai valorosi, acest lucru ii va deranja! Si vor pleca. Isi doreste cineva asa ceva, mai ales in perioada asta? Nu cred!

Apoi cum ramane cu brandul de angajator? Cum ramane cu retentia si motivarea angajatilor sa nu paraseasca barca, chiar si atunci cand sunt valuri mari? Cat timp va mai trece pana ca managerii sa constientizeze ca cea mai importanta resursa si „izvor” de putere sunt oamenii?

Imi aduc aminte ca in facultate am avut de citit o carte despre istoria P&G. O carte de management…foarte interesanta de altfel. De acolo mi-a ramas in cap o idee (nu-mi aduc aminte citatul exact dar il voi posta cu prima ocazie) spusa de un manager al companiei: „Daca imi lasati activele si imi luati oamenii, voi da faliment; daca imi lasati oamenii si imi luati activele – voi avea succes!”.

Spor la Comunicat!

In spiritul sarbatorilor…

Pentru mine sarbatoarea Pastelui inseamna renastere, inspiratie, energie. De aia imi doresc sa pastrez cat mai mult aceasta stare de spirit.

In ultima vreme, noi, antreprenorii am avut (si avem inca) de infruntat „furtuna” crizei financiare mondiale si tirul de gloante „fiscale” al guvernantilor…care subrezeste pe zi ce trece barcuta in care ne straduim sa supravietuim! Dar asa cum puterea unei companii vine din interiorul sau, de la oamenii sai, asa si puterea unui antreprenor vine din personalitate si modul de a gandi.

Cand am pornit pe cont propriu au fost cateva puncte cheie care m-au determinat sa fac acest pas. Si orice as face incerc sa nu uit aceste idei, sentimente si mai ales entuziasmul de la inceput!

Traian mi-a recomandat un articol; o iau inaintea lui si il postez (fragment) aici. Va recomand sa il cititi integral…este motivational si inspirational.

Si nu uitati: Fericirea, succesul si multumirea de sine sunt chestiuni de alegere personala!

Laura’s Liberation Story:

„I had just been at my first job out of college for a little over a year. I felt like wanting to quit was irresponsible. I was surrounded by people telling me to „pay my dues” and „put in my time.”  It’s not even the old cliché of the corporate ladder, I was a designer and enjoyed a creative job at a small company. By most accounts I enjoyed my job just fine. But I wanted something more. I loved being able to speak with clients, be invited to presentations, to brainstorm about strategy. However in my role as a junior designer I only got a limited glimpse. I knew I would have to work my way up to art director before I got to be fully involved in all these aspects. And I knew that would take five more years at the VERY minimum if I was a superstar. Just getting through the next five years, not doing the things I really wanted to do did not sound very appealing to me.

(…)

I might not have had the courage to quit my job if it weren’t for a few baby steps that didn’t pan out. First of all, whenever I told people I was going into business for myself they would always say oh how many clients do you have lined up? The answer was NONE! I don’t know about your business, but I don’t get a ton of calls from people telling they want to sign a contract for work that will be done in 3 months. You can’t really plan this stuff out in advance. People don’t call you until they are ready to go. Some designers freelance on the side for years and then launch their business when they’re at full capacity. I never did that. I have never had any desire to work two full-time jobs or to work all night after getting home from work. Guess what a good motivator for making your business work is? You HAVE to if you want to eat because you don’t have any other income coming in! But you know what, that isn’t really accurate. That is not what motivates me. What motivates me is not fear of not having money but the excitement and fulfillment of succeeding. When I started I was SO full of excitement and energy about my new business that it was impossible to contain my enthusiasm! And when you are that enthusiastic about your business it’s hard for that not to rub off on others.”

Sunt doar doua fragmente care mie mi s-au parut reprezentative. Recomandarea este sa cititi intregul articol.

Succes si fiti inspirati!